Comunitatea Mitropoliei Basarabiei din satul Drujba are păstor spiritual

Duminică, 11 iunie 2017, PS Antonie de Orhei, după ce a oficiat, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Aducerea Moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae” din satul Năpădeni, raionul Ungheni (preot paroh PC preot Valentin Cântăreţ), a mers în satul Drujba, raionul Ungheni, unde, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi l-a prezentat şi instalat pe părintele Florin Mihai Acatrinei ca preot paroh al comunităţii Mitropoliei Basarabiei din acest sat. PS Antonie i-a urat succes părintelui Florin în activitatea pastorală şi în lucrările de ridicare a noului locaş. Ierarhul Mitropoliei Basarabiei a menţionat că sunt mai multe solicitări de a înfiinţa comunităţi ale Mitropoliei Basarabiei în satele din R. Moldova. „Acest lucru vorbeşte despre faptul că tot mai mulţi creştini doresc să fie în componenţa Mitropoliei Basarabiei”, a subliniat PS Antonie.

Părintele Florin a mulţumit pentru încrederea acordată de Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei şi s-a angajat, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să slujească Biserica lui Hristos şi creştinilor din parohia încredinţată.

Referitor la minciunile răspândite de preotul Veaceslav Budei, fiu duhovnicesc al Patriarhiei Moscovei, precum că Mitropolia Basarabiei ar fi o sectă, PS Antonie a specificat: „Acest lucru vorbeşte despre slaba pregătire a acestui slujitor. Să numeşti sectă o structură eclesiastică canonică în acest spaţiu, cu doi arhierei membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, demonstrează că preotului respectiv îi lipsesc cunoştinţele elementare despre organizarea Ortodoxiei. Ne rămâne doar să regretăm slaba lui pregătire teologică. Dar nu este unicul, care crede aşa, în structura locală a Patriarhiei Moscovei”. „Să ne rugăm pentru luminarea lor”, a îndemnat PS Antonie.

Comunitatea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Drujba, raionul Ungheni a aderat la Mitropolia Basarabiei în data de 26 martie 2017. În ziua de 18 aprilie 2017 a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei. Conducător al comunităţii, până la numirea unui preot paroh, a fost numit, de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, PC părinte Anatolie Sârghi, protopop de Ungheni.

Comunitatea deocamdată nu are un sfânt locaş pentru rugăciune. Biserica este înălţată până la centura de sus. Până le terminarea bisericii sfintele slujbe vor fi oficiate la demisolul viitorului sfânt locaş, unde se amenajează un paraclis. Sfântul locaş este ridicat pe lotul dăruit comunităţii de către dna Vera Antoci.

Prima vizită a PS Antonie în satul Drujba a avut loc în ziua de sâmbătă, 6 mai 2017, ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (stil vechi). În acea zi, preotul Veaceslav Budei, fiu duhovnicesc al Patriarhiei Moscovei, împreună cu un grup de însoţitori, au intrat, cu scandal, peste creştinii Mitropoliei Basarabiei, adunaţi în curtea viitoarei biserici şi au tulburat masa festivă, oferită cu multă dragoste de gospodinele din Drujba. Preotul Budei l-a agresat verbal pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei şi a formulat mai multe acuzaţii nefondate la adresa Mitropoliei Basarabiei. Despre acţiunile huliganice ale preotului Budei, membrii comunităţii au sesizat poliţia. A doua vizită în satul Drujba PS Antonie a efectuat-o în ziua de duminică, 28 mai 2017, după ce a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul” din satul Corneşti, raionul Ungheni (stareţ arhimandrit Damaschin Cimbir). A treia oară PS Antonie a vizitat satul Drujba în data de 3 iunie 201, ziua prăznuirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (stil vechi). 

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei