ÎPS Petru: „Femeile mironosiţe - modele de urmat în promovarea credinţei ortodoxe”

   În a treia Duminică după Învierea Domnului (a Femeilor Mironosiţe), în data de 22 august 2018, ziua prăznuirii femeii creştine, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Sloveanca, raionul Sângerei (Preot paroh  Prot.Mitr.Valeriu Cernei, Vicar administrativ al Episcopiei de Bălţi). 

   Această vizită arhierească a continuat trediția de ani de zile ca în această parohie de ziua Femeilor Mironosiţe să fie prezent Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei la oficierea Sfintei Liturghii. Din 1993 de când s-a sfinţit sfântul locaş, în Duminica Mironosiţelor, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru este prezent, în fiecare an, la această sărbătoare, în mijlocul creştinilor din Sloveanca.

   După  oficierea Sfintei Liturghii, a urmat  procesiunea tradiţională în jurul sfântului locaş, a părintelui paroh și a familiei sale. În continuare a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității din Sloveanca.

   În continuarea rugăciunilor de mulțumire Lui Dumnezeu, Înaltpreasfinţitul Petru a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a scos în evidenţă rolul femeii creştine în păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe în famili şi societate – în raport cu mironosițele, vrednice slujitoare ale Lui Hristos: „De la mamele şi bunicile noastre am învăţat credinţa ortodoxă, am învăţat rugăciuni şi cum să ne rugăm. Ele, mamele şi bunicile noastre, au fost învăţătorii noştri de la care am luat cele mai de preţ lecţii – să fim buni creştini. Lor le datorăm faptul că acum suntem creştini ortodocşi, că mărturisim credinţa cea adevărată - Ortodoxia. Asemenea femeilor mironosiţe, mamele şi bunicile noastre, au dat dovadă de adevărat curaj şi bărbăţie pe timpul regimului comunist ateu, care a terorizat ideologic, o perioadă acest spaţiu, creştin de două mii de ani. Ele au încurajat pe copii şi nepoţi să nu abandoneze credinţa şi să nu accepte propaganda distrugătoare de suflet a regimului respectiv”.

   „Şi astăzi femeile mironosiţe ne sunt modele de urmat în promovarea credinţei ortodoxe. Curajul lor trebuie să ne servească ca exemplu şi să ne dea puteri şi nouă de a arăta celor din jur credinţa noastră, ca văzând ei viaţa noastră să slăvească pe Tatăl nostru cel din Ceruri”, a mai spus Înaltpreasfinţitul Petru.

   Cu această ocazie, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a felicitat toate femeile cu Ziua Femeii Creştine, dorindu-le sănătate şi să rămână şi în continuare propovăduitoare a valorilor creştine, a luminii şi a viţii celei plăcute lui Dumnezeu.

   Părintele Valeriu, la rândul său, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit și Exarh Petru pentru vizita arhierească şi a felicitat toate femeile creştine, membre ale comunităţii din Sloveanca, cu ocazia zilei Femeii Mironosiţe.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.