ÎPS Petru: “Doar mărturisind credința cea adevărată, ne putem face fii ai Lui Dumnezeu, întru Împărăția Sa”

În data de 9 ianuarie 2019, zi în care creștinii ortodocși, ce țin de calendarul de stil vechi, îl sărbătoresc pe Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, ÎPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia “Sf. Cuv. Parascheva” din or. Soroca(paroh. PC Prot. Ștefan Eftodi).

După oficierea Sfintei Liturghii ÎPS Părinte Mitropolit Petru a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Ștefan și despre jertfa sa pentru Hristos, menționând că “astăzi, deși trim vremuri de pace, mulți dintre noi, cu părere de rău, nu ne mărturisim  credința așa cum se cuvine”.

Să luăm exemplul Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan și să-l mărturisim pe Hristos, cu orice preț, pentru că doar mărturisind credința cea adevărată, ne putem face fii ai Lui Dumnezeu, întru Împărăția Sa”, a concluzionat ÎnaltPreasfinția Sa.

În final Înaltul Ierarh al Mitropoliei Basarabiei l-a felicitat pe părintele Ștefan cu ocazia prăznuirii sfântului al cărui nume îl poartă dorindu-I multă sănătate și spor în păstorirea turmei încredințate.

Părintele paroh i-a mulțumit Întâistătătorului MItropoliei Basarabiei pentru vizită și binecuvântarea arhierească, invitându-l în mijlocul comunității lor și cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.