ÎPS Părinte Petru – Mitropolitul Basarabiei la 28 de ani de slujire arhierească

  Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a împlinit astăz, 1 septembrie 2018, 28 de ani de la hirotonia întru arhiereu, iar acest moment a fost marcat prin săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica “Sf. Ioan Iacob Hozevitul” din Chișinău.

   Alături de ÎnaltPreasfinția Sa au Liturghisit PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, precum și un sobor impresionant de clerici ai Mitropoliei Basarabiei, care au ținut să fie alături de Întâistătătorul lor, la popas aniversar.

   La acest popas aniversar, în cadrul Serviciului Divin, ÎnaltPreasfinția Sa a ținut să marcheze momentul prin oferirea unor distincții bisericești, pentru merite deosebite în misiunile ce le-au fost încredințate: PC preot Andrei Bucliș, Secretarul Cabinetului Mitropolitan a fost ridicat în treapta de Protoiereu, cu dreptul de a purta Crucea cu Pietre Scumpe; PC Prot. Alexei Semionov, parohul bisericii gazdă a primit Dreptul de a purta Mitră iar PC preot Mihail Zestrea i-a fost acordată distincția bisericească Bedernița.

   La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te-Deum de mulțumire Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra ÎPS Petru și a păstoriților Săi, după care PS Veniamin a rostit un cuvânt de felicitare în care a făcut o scurtă biografie a înaltului ierarh al Mitropoliei Basarabiei, care a devenit prin curajul arătat, continuator al vrednicilor de pomenire ierarhi basarabeni Gurie Grosu, Dionisie Erhan ș.a.

   De asemenea PC preot prot. Mitrof. Petru buburuz a rememorat momentele de grea încercare pe care le-a trăit alături de ÎPS Petru la începutul reactivării Mitropoliei Basarabiei.

   Preoții din cadrul protopopiatului Chișinău au venit în dar către Înaltpreasfinția Sa cu un Engolpion pe care să îl poarte în semn de prețuire și apreciere. De asemenea au mai fost prezenți și protopopi din alte protopopiate ale Mitropoliei Basarabiei.

   În Final ÎPS Părinte Mitropolit și Exarh Petru a mulțumit tuturor pentru prezență și apreciere, îndemnând pe toți să îl sprijine și în continuare în misiunea de mântuire a poporului încredințat din Basarabia.

Întru multi și fericiți ani, ÎnaltPreaSfințite Părinte!

 

Notă: ÎPS Petru s-a născut la 24 octombrie 1946, în comuna Ţiganca din judeţul Cahul (astăzi în raionul Cantemir), într-o familie de ţărani români (Chiril Păduraru şi Ana Avram), primind la botez numele Ion. După absolvirea studiilor primare şi medii în comuna natală, a urmat cursurile Şcolii Profesionale “Ion Creangă” din oraşul Cahul. Şi-a satisfăcut apoi serviciul militar în Armata Sovietică (1964-1966). În anul 1967 a fost admis la Seminarul Teologic “Sf. Andrei” din oraşul Odesa. Dornic de a trăi o viaţă monahală, el a intrat ca frate, în 1968, în Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Odesa, fiind tuns în monahism la data de 29 martie 1969 de către Mitropolitul Odesei şi Hersonului, Serghie Petrov. A fost hirotonit ca ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Odesa la 29 decembrie 1970 de către Episcopul Meliton Soloviev, rector al Seminarului şi al Academiei Teologice din Leningrad (Sankt Petersburg), iar la 23 februarie 1973 - ca ieromonah în Catedrala Episcopală din oraşul Ujgorod de către Arhiepiscopul de Muncaci şi Ujgorod, Grigorie Zakaliak.

   A slujit apoi ca preot paroh în localităţile româneşti din Maramureşul istoric (regiunea Transcarpatică din Ucraina): Apşa de Mijloc, Apşa de Jos şi Valea Scradei. În anul 1975 a fost transferat la Mănăstirea “Înălţarea Domnului” din comuna Ciumalevo (Transcarpatia). A fost ridicat la rangul de egumen în anul 1986 de către episcopul de Muncaci şi apoi la cel de arhimandrit la data de 3 decembrie 1989.

    În anul 1989, revine în Basarabia unde slujeşte ca preot la Catedrala “Naşterea Domnului” din Chişinău. La data de 25 mai 1990, este numit stareţ la Mănăstirea “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de la Căpriana, veche ctitorie voievodală.

Hirotonia în treapta arhieriei a avut loc la data de 1 septembrie 1990. Doi ani mai târziu a devenit locțiitor de Mitropolit al Mitropoliei Basarabiei, reactivată la data de 19 decembrie 1992, sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române, ÎPS Sa devenind astfel membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. La 3 octombrie 1995 a fost ales Mitropolit al Basarabiei, acordându-i-se titulatura de “Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.