ÎPS Părinte Petru – Mitropolitul Basarabiei își sărbatorește ocrotitorul ceresc

   Astăzi, 12 iulie 2019, în ziua prăznuirii, pe stil vechi, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ÎnaltPreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor își cinstește, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Petru.

   Cu acest prilej, personalul administrativ, colaboratorii, clericii și credincioșii din cuprinsul eparhiei, pe care o păstorește ÎnaltPreasfinția Sa, îi aduc un mesaj de felicitare Înaltului Ierarh al Mitropoliei Basarabiei.

ÎnaltPreasfinţia Voastră,

  Astăzi, când, cu nespusă bucurie duhovnicească, Biserica noastră îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ne îndreptăm toate gândurile de sănătate, bucurii și împliniri duhovnicești și , Vă aducem felicitările noastre, adresându-Vă sincere urări de bine cu frumoasa ocazie a sărbătorii octrotitorului ceresc al ÎnaltPreasfinţiei Voastre.

  Rugăm pe Milostivul Dumnezeu ca, prin rugăciunile Sfântului Apostol Petru, să Vă călăuzească pașii și să vă dăruiască îndelungată și rodnică arhipăstorire a turmei încredințate, spre Slava Lui și spre binele întregului nostru popor.

Întru mulți și binecuvântați ani, ÎnaltPreasfințite Stăpâne!